1001 Ceasuri – Baume & Mercier

În anul 1834 frații Louis-Victor și Célestin Baume a pus bazele unei companii numite Société Baume Frères, în orașul Les Bois din cantonul Jura, Elveția. Familia Baume era activă pe piața de ceasuri de ceva ani deja, cam de prin 1830. La început producția era axată în principal pe fabricarea de ceasuri de buzunar. 10 ani mai târziu, în 1844, Célestin Baume a călătorit în Anglia pentru a dezvolta afacerea și în Imperiul Britanic. Au deschis o sucursală la Londra, sub numele de “Baume Brothers”. Curând compania s-a extins de-a lungul Imperiului Britanic, dar și în India, Africa, Australia, Noua Zeelandă, Singapore sau Birmania. Printre modelele de succes se pot enumera ceasurile “Waterloo”, “Diviko” sau “Sirdar”. Către sfârșitul secolului XIX compania are deja o imagine internațională foarte bună, câștigând 10 premii Grand Prix și șapte medalii de aur la expoziții internaționale din Paris, Melbourne, Zurich, Londra, Amsterdam sau Chicago. Cele mai cunoscute și apreciate modele erau ceasurile cronograf și modelele cu complicații, printre care repeater la minut, calendar sau tourbillons. Ca dovadă a aprecierii față de precizia ceasurilor sale, în 1893 Baume câștigă competițiile de precizie ținute la Kew-Teddington  Observatory de lângă Londra cu un scor de 91,9 din 100.

În anul 1912, William Baume îl întâlnește pe ceasornicarul și bijutierul Paul Mercier într-un magazin de bijuterii din Haas. Întâlnirea celor doi se concretizează pe 26 Noiembrie 1918 într-o înțelegere și stabilirea bazelor companiei Baume & Mercier în Geneva. Foarte rapid Baume & Mercier devine una dintre cele mai active companii în domeniul ceasurilor de mână, oferind modele cu o calitate extraordinară și forme speciale. În 1919 primește cea mai înaltă distincție internațională a vremurilor, marca de calitate “Poinçon de Genève”, un semn al recunoașterii măiestriei și calității excepționale a ceasurilor Baume & Mercier. Ceasurile din acea perioadă sunt piese rare de colecție și valorează mii de dolari.

Baume et Mercier

Venirea lui Paul Mercier a adus un suflu de inovație în compania producătoare de ceasuri. Astfel, de-a lungul istoriei, Baume & Mercier a venit mereu în întâmpinarea schimbării, s-a adaptat la condițiile pieței și a venit cu modele care le-au adus succesul indiferent de perioada mai bună sau mai puțin bună în care se afla industria ce ceasuri.
În 1937 William Baume și Paul Mercier se retrag din zona activă a business-ului și astfel bijutierul Constantin de Gorski preia poziția de CEO al Baume & Mercier.
În anii ’40, anticipând și îmbrățișând curentul de emancipare a femeilor, Baume & Mercier lansează unul dintre cele mai de succes modele ale sale: the Marquise. Au urmat o serie ceasuri de damă creative și moderne arătând astfel că ceasurile pentru femei nu sunt simple reinterpretări la scară mai mică a ceasurilor bărbătești.

Baume et Mercier 2

 

După Al Doilea Război Mondial Baume & Mercier și-au concentrat business-ul pe ceasuri bărbătești convenționale, cronografe sport și ceasuri de damă bijuterii. În anul 1965 familia Piaget cumpără în totalitate Baume & Mercier și drumul companiei este îndreptat către mecanisme electronice quartz, astfel adaptându-se încă o dată la specificul vremurilor, mai precis Crizei Quartz din anii ’70. Chiar la sfârșitul anului 1983 Baume & Mercier încetează temporar orice construcție de ceasuri mecanice. În această perioadă apar modele istorice, precum Galaxie sau Stardust.

Baume et Mercier 3
În anul 1988 Baume & Mercier este vândută de familia Piaget către grupul Richemont, care în 1993 ajunge să dețină în totalitate mărcile Piaget și Baume & Mercier.
În prezent Baume & Mercier oferă 5 colecții de ceasuri cu care încearcă să acopere toate cerințele pieței: Hampton, ceasuri bărbătești sau de damă rectangulare inspirate din modelele anilor ’40; Capeland, ceasuri cronograf cu o linie sport-elegantă; Classima, ceasuri minimaliste foarte subțiri inspirate din anii ’60; Linea, ceasuri de damă elegante și dinamice; Clifton, cea mai nouă colecție a lor, ceasuri bărbătești cu aspect clasic dar totuși contemporan.

Baume & Mercier - 1 Baume & Mercier - 2 Baume & Mercier - 3 Baume & Mercier - 4 Baume & Mercier - 5 Baume & Mercier - 6Baume & Mercier - 7

Baume & Mercier - 8

Baume & Mercier - 9

Baume & Mercier - 10

Baume & Mercier - 11

Baume & Mercier - 12

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:
Wristwatches – Gisbert Brunner/Christian Pfeiffer-Belli
Baume & Mercier History

Eugen

Mă numesc Eugen. Am pornit acest blog pe platformă wordpress.com pentru ca după câteva luni să îmi dau seama că îmi place și mi-ar plăcea și mai mult un domeniu al meu. Astfel a apărut iogen.ro. Apropo, este cu accent pe i... La origini sunt inginer de-al Politehnicii, în prezent lucrez în IT. Nu, nu programare. Sunt căsătorit și am o fetiță superbă. În pagina de Despre mine găsiți mai multe cuvinte, printre care și câteva dintre motivele pentru care am pornit blogul.

One thought on “1001 Ceasuri – Baume & Mercier

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Abonează-te la newsletter

Adresa de email:

Subscribe!