Interpretare tendențioasă marca Antena 3

Mircea Badea se laudă că o anume petiție, Abuzurile din România trec oceanul, este cea mai votată petiție din România, din toate timpurile.
Așa o fi, n-am nicio idee unde să caut ca să verific o astfel de informație. Dar îl cred pe el, că doar latră după ce se documentează, e om de presă.

Mai departe Badea nu se dezminte și îi face cretini pe alții care au avut o părere diferită față de a lui și au votat o petiție băsistă. Nimic nou, toți sunt cretini în capul lui Badea.
Presupun că va urma o interpretare a situație celor două petiții de genul “90% dintre români au votat petiția Antena 3“, 100% reprezentând numărul total de semnatari ai ambelor petiții. Cu ocazia asta țin să reamintesc revoluționarilor de la Antena 3 că dacă n-am semnat petiția băsistă nu înseamnă implicit că susțin petiția turnătoristă.
La fel ca la Referendum. Dacă nu am votat cu Băsescu, nu înseamnă că susțin USL. Chiar deloc.

Eugen

Mă numesc Eugen. Am pornit acest blog pe platformă wordpress.com pentru ca după câteva luni să îmi dau seama că îmi place și mi-ar plăcea și mai mult un domeniu al meu. Astfel a apărut iogen.ro. Apropo, este cu accent pe i... La origini sunt inginer de-al Politehnicii, în prezent lucrez în IT. Nu, nu programare. Sunt căsătorit și am o fetiță superbă. În pagina de Despre mine găsiți mai multe cuvinte, printre care și câteva dintre motivele pentru care am pornit blogul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Abonează-te la newsletter

Adresa de email:

Subscribe!