O altă percepție a mesajelor lui Dacian Cioloș și Klaus Iohannis – ANAF vs. Antene

Mesajul lui Dacian Cioloș

Dacian Cioloș, ca un diplomat ce este, a răspuns politicos invitației nepoliticoase a dobitocului șef de la Senat și a venit să vorbească în plen despre cazul ANAF vs. Antene.

Discursul domnului Cioloș este mai jos, începe de la min 08:15, urmat de o nouă intervenție la 02:24:10.

,

Nici măcar cu o vorbă, domnul Cioloș nu a făcut greșeala lui Iohannis de a critica o acțiune perfect legală a unei instituții a Statului. Într-un mod foarte clar și lucid, Dacian Cioloș a spus Parlamentului României că ANAF nu face altceva decât să aplice legile date chiar de Parlament. Și că ANAF nu închide Antena 3 ci recuperează un prejudiciu, după ce Voiculescu a fost condamnat la închisoare iar o decizie judecătorească definitivă spune că acea clădire este a Statului Român. Și că această recuperare trebuia făcută cu mult timp în urmă, cam 1 an și jumătate.
Dacian Cioloș nu a atacat sau criticat ANAF pentru această intervenție. Premierul României a criticat ANAF pentru atitudinea general valabilă lipsită de respect față de plătitorii de taxe. A criticat modul de acționare agresiv al ANAF în toate cazurile, nu acțiunea de a aplica legea în cazul Antenelor. Un articol foarte bun despre acest mesaj am găsit pe republica.ro, scris de Florin Negruțiu, vi-l recomand.

Dacian Cioloș, ca să fiu în trend cu zilele astea, a câștigat un Like de la mine.

Mesajul lui Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a vorbit în singurul moment când trebuia să tacă. Cu părere de rău, m-a dezamăgit. Eu totuși sper că abordarea Președintelui României se vrea a fi una echilibrată și replica lui Klaus Iohannis a fost o scăpare, alegerea cuvintelor fiind o greșeală de moment.
Traian Băsescu s-a războit cu Antenele și mai mult a pierdut decât a câștigat. Poate Iohannis dorește să transmită mesajul că Antena 3 este doar o altă televiziune care trebuie tratată ca toate celelalte de către instituția Prezidențială. Sau poate Iohannis a învățat din războiul lui Băsescu și nu vrea să facă aceleași greșeli și să fie evident părtinitor.

Îmi mențin părerea că era momentul potrivi să tacă, să nu aibă nicio opinie personală. Astfel transmitea fix echilibrul pe care l-a ratat, vorbind.

Eugen

Mă numesc Eugen. Am pornit acest blog pe platformă wordpress.com pentru ca după câteva luni să îmi dau seama că îmi place și mi-ar plăcea și mai mult un domeniu al meu. Astfel a apărut iogen.ro. Apropo, este cu accent pe i... La origini sunt inginer de-al Politehnicii, în prezent lucrez în IT. Nu, nu programare. Sunt căsătorit și am o fetiță superbă. În pagina de Despre mine găsiți mai multe cuvinte, printre care și câteva dintre motivele pentru care am pornit blogul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Abonează-te la newsletter

Adresa de email:

Subscribe!