Măi, poate e ceva ce mi-a scăpat mie în copilărie, dar parcă poveștile, când le citeam atunci/mi se citeau, nu erau atât de … mărturisiri din punct de vedere legal ce pot ține în cazul unui proces intentat retroactiv. 🙂

Încerc și eu, ca un tată model ce mă voi afla, să citesc la copil de pe acum, să crească numărul neuronilor, să fie dezvoltarea armonioasă și să ajungă un mare om. Am încercat cu o carte specială de “Povești pentru copii”. Am reușit să citesc două povești și m-am oprit fiindcă începeam să cedez eu psihic. Exprimările în fraze ale celor care au scris poveștile erau demne de clasa I, când ni se cerea să facem o propoziție cu mere…Ana are mere. Eu pot să înțeleg că bebelușii nu-s la nivelul maxim de inteligență, dar nici să îi îndobitocesc din fragedă pruncie.
Mai mult, era cu “vine și te ia Diavolul” sau și ăl de sus, iar eu sunt de părere că vor fi suficient de îndoctrinați copiii de societate, de ce să încep și eu de la vârste gen -3 luni.

Am zis să las deoparte autorii noname și să mă duc la un clasic mort. Creangă. Am citit aseară Soacra cu trei nurori. Oameni buni, povestea asta este o dovadă, ce poate ține în instanță, de tâlhărie cu violență și crimă cu premeditare. Fetele alea 3, nurorile, o omoară pe babă, practic. Dar nu așa, lejer. O dau cu capul de 2 pereți, o culcă la pământ și îi cară și acolo. Îi găuresc limba și îi dau cu sare, tortură frate nu glumă. Și la sfârșit o lasă să zacă pe pat până moare în chinuri. Și îi mai iau și casele și averea după ce moare.

Bine, nici baba nu era ușă de biserică. Dar să o omori cu sânge rece? Cum să citesc așa ceva copilului? Ce lecție învață bebelușul din povestea asta?

Voi ce citiți bebelușilor? Ziarul Financiar? 🙂


Eugen

Mă numesc Eugen. Am pornit acest blog pe platformă wordpress.com pentru ca după câteva luni să îmi dau seama că îmi place și mi-ar plăcea și mai mult un domeniu al meu. Astfel a apărut iogen.ro. Apropo, este cu accent pe i... La origini sunt inginer de-al Politehnicii, în prezent lucrez în IT. Nu, nu programare. Sunt căsătorit și am o fetiță superbă. În pagina de Despre mine găsiți mai multe cuvinte, printre care și câteva dintre motivele pentru care am pornit blogul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Abonează-te la newsletter

Adresa de email:

Subscribe!