Team Building nu este o excursie cu colegii

Long story short
Un program de Team Building este transpunerea unei activități profesionale într-un alt mediu decât cel standard. Nu este o excursie, nu este program liber, are un scop în spate. Și da, trebuie să fie și fun.

Short story long
Și este posibil să îmi iau câteva roșii pe spatele scaunului când spun asta 🙂
Dar am câteva argumente, evident subiective.

Team Building este un tool. Un instrument folosit de management pentru a lucra la acele aspecte ale unei echipe care sunt considerate a fi îmbunătățibile. Activitățile specifice unui program de Team Building sunt dezvoltate după niște analize și bazate pe target-uri măsurabile aliniate între persoanele responsabile de coordonarea activității echipei respective și consultanții HR/externi. Tocmai de aceea se numește program de Team Building, fiindcă are o structură în spate și activitățile, acele jocuri, sunt în conformitate cu strategia companiei și direcția în care merge barca.

Nu vreau să spun că nu trebuie să fie fun. Este dovedit științific faptul că asimilăm și învățăm mult mai bine și repede dacă ne și place. Și asta este partea complicată la toată treaba asta, să faci un program de Team Building echilibrat, cu obiective clare, măsurabile și tangibile dar în același timp și tot procesul să fie atractiv, oamenii să spună că au lucrat altfel, s-au simțit bine, au avut o altă abordare față de muncă și o altă atitudine.

Într-un Team Building activitățile se respectă. De aceea există o agendă, un program stabilit în prealabil. Participarea și implicarea în activitățile programului de Team Building nu sunt opționale așa cum nici activitatea de zi cu zi de la birou nu este opțională. Ziua respectivă trebuie privită ca o zi de muncă obișnuită, doar că în loc de activitatea standard faci altceva.
Echilibrul este realizat prin libertatea din afara programului, prin locație, prin faptul că nu e de interes dacă preferi să dormi mai mult și să ratezi micul dejun, prin bancurile de seara, prin Ping-Pong, prin faptul că nu trebuie să plătești nimic, prin alcool și țigări, prin flirturi la apus.
Dar să rezumi totul la team building = excursie gratuită cu colegii îmbibată în alcool și unde nu trebuie să fac nimic este drum lung și o greșeală. Să lipsești la activități este un pas greșit dpdv profesional. Să nu te implici în activități este o pierdere dpdv personal.

Team Building nu este o excursie personală cu colegii with no strings attached. Dar poate fi foarte fun cu toate astea.

Eugen

Mă numesc Eugen. Am pornit acest blog pe platformă wordpress.com pentru ca după câteva luni să îmi dau seama că îmi place și mi-ar plăcea și mai mult un domeniu al meu. Astfel a apărut iogen.ro. Apropo, este cu accent pe i... La origini sunt inginer de-al Politehnicii, în prezent lucrez în IT. Nu, nu programare. Sunt căsătorit și am o fetiță superbă. În pagina de Despre mine găsiți mai multe cuvinte, printre care și câteva dintre motivele pentru care am pornit blogul.

2 thoughts on “Team Building nu este o excursie cu colegii

  • July 28, 2015 at 09:33
    Permalink

    dumnezeule mare! am lipsit O DATA la UN eveniment, si acu inca isi aminteste..

    Like or Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

    Reply
    • July 28, 2015 at 11:13
      Permalink

      N-ai cum să lipsești, esti atotputernic și veșnic prezent.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Abonează-te la newsletter

Adresa de email:

Subscribe!